Nu
cred ca mai am cum sa scriu numai despre fetitele mele gemene. Adica
s-ar putea sa fie cand si cand o impletitura de cate putin despre noi,
cate putin despre mine, cat de mult despre cum e sa ai gemeni si
situatii-etape prin care trecem.
Exista
un nou "noi". Anul 2013 a inceput cu o necesitate care a devenit
imposibil de ocolit: aceea de a imi lua inima in dinti sa ma despart de
sotul meu. A urmat decizia in sine, proces chinuitor, cu consecinte
emotionale greu de carat, apoi despartirea propriu-zisa, apoi divortul. O
data cu acesta, o re-asezare a vietii noastre de familie, o re-definire
a ceea ce insemnam noi: cum arata zilele, cum arata noptile, ce ne
place sa facem, unde ne place sa mergem, ce povestim, cum povestim, cum
ma comport/ne comportam eu cu ele si noi- unele cu celelalte.
Scopul acestor pagini nu este sa descriu detaliat ce si cum s-a intamplat. Nici nu as vrea sa fac public ce am simtit.
Vreau
doar sa spun ca constientizez in fiecare zi acest nou inceput.
Cateodata inseamna rasete la glumele fetelor sau 5 feluri de mancare
gatite cu drag si dureri de spate ( :) ), sau o iesire la inghetata, sau
prima prajitura pregatita cap-coada cu mainile mele (in seara asta a
avut loc evenimentul)- cheesecake cu ciocolata si mure, sau o petrecere
in pijama duminica dimineata, sau frecventele lor declaratii lor de
iubire strigate prin toata casa, dintr-o camera in alta.
Si
ar mai fi ceva: sunt la fel de trista ca Sara ca basmul in care printul
si printesa se iubesc, se casatoresc si traiesc fericiti pana la adanci
batraneti nu se intampla cu mine, cu noi. Insa nu imi permit sa las ca
aceasta sa fie starea de spirit care ma domina. Aleg in schimb sa ma
bucur de tot frumosul care mi se intampla, in fiecare zi si muncesc sa
fiu un om mai bun, un parinte mai bun.
