Gemenele noastre constientizeaza sentimente de atasament fata de noi

Ieri s-a intamplat ceva interesant. Am fost in vizita la niste prieteni si, pentru prima oara, fiind in bratele unuia dintre prietenii nostri, Sara si-a intins mainile spre mine sa o iau la mine brate... Larisa indiferent cine s-a ocupat de ea si cum (plimbat de manute, in brate, jucat cu mingea, etc), ma cauta cu privirea si semnala ce vrea sa vina la mine. A fost emotionant pentru ca a fost o premiera. Chiar asa de evident nu a mai fost pana acum. Fetitele noastre cresc.

Nu am mai scris de mult insa am lucrat la 1-2 articole care inca nu sunt gata. Intre timp, Larisei i-au iesit doi dinti sus, unul e mai lung, celalalt de abia a spart gingia de cateva zile. E asa de haioasa pentru ca atunci cand isi arata dintisorii se vad bine doar cei de jos si cel de sus mai mare! Parca e un iepuras stirb... :-)
Tot Larisa s-a ridicat in pat singura, saptamana trecuta. Are o alta tehnica fata de cea a Sarei. Ea a asteptat sa ajunga, in genunchi fiind, cu mainile la marginea patului si sa se ridice din maini, ca sportivii. Sara se srpijina cu mainile de o suprafata si se impinge in picioare. Tot ea se ridica in picioare oriunde s-ar afla, insa pe Larisa am vazut-o doar de doua ori. Poate, deci. Daca nu se intampla mai des inseamna ca poate nu o intereseaza chiar asa de tare deocamdata, cine stie?

A invata sa dai, oferi, imparti cu altii

Socrii mei, atat timp cat fetitele au fost singure la ei, le-au invatat in mod repetat sa dea ceaa ce au in manuta si altuia, multumind frumos si felicitandu-le. O lectie grozava, de care eu nu neaparat ca am uitat, dar am uitat sa ii acord importanta cuvenita inca de acum. Povesteam cu o prietena, mamica de gemene si ea, ca fiind tot timpul cu capul plin de tot ceea ce este legat de fetitele noastre, ne scapa din vedere detalii importante, cum ar fi acesta: a da, a imparti.
Mai sunt niste lucuri de detaliu: daca vreau sa invete ce inseamna sa fii ordonat si curat, trebuie ca atunci cand le imbrac sau le dezbrac sa nu arunc hainele jos langa ele (normal ca le strang, le impaturesc si le asez la locul lor dupa aceea), chiar daca e comod. Ar trebui sa le asez frumos, ordonat, pe pat sau pe fotoliu, ca sa nu ma trezesc ca la un moment dat ele isi vor arunca hainele cat colo pentru ca m-au vazut pe mine.

O prietena, mamica si ea, are o fetita foarte dificila atunci cand vine vorba despre mancare. Ca sa o distreze si sa ii trezeasca interesul pentru ce are in farfurie, ii explica ce manaca scotand varza sa pastele sau etc din farfurie si numindu-le. A venit o surpriza la care nu se astepta. Fetita face acum acelasi lucru dar in alte scopuri: nu vrea sa manance ce i se da asa ca isi scoate mancarea din farurie si o arunca cat colo... 

Cred ca e destul de dificil sa ai grija la toate aceste detalii si sa gandesti tot timpul pe termen mediu si lung. Imi este clar acum ca noi, parintii, ne influentam decisiv copiii. Ca sa evitam scapari greu de corectat trebuie sa ne monitarizam propriul comportament. Grea treaba!

Cum rezolvi dilema a doi bebelusi care invata sa mearga, afara si in casa

Am avut o sclipire si le-am asezat pe Larisa si pe Sara in spatele caruciorului, cu manutele pe barele de aluminiu, si am facut o plimbare scurta-scurta pe afara, fiecare pe picioarele ei. Larisa a inceput mult mai tarziu decat Sara sa se deplaseze insa acum, o surclaseaza. Poate sa mearga mult, ca si timp si distanta si are o viteza... mai ales daca vede o minge si vrea sa ajunga la ea sa o loveasca cu piciorul. Fotbalista lui tati! :-) Stai sa o vada si Marius...hahaha  La mersul de-a busilea amandoua sunt campioane :-) .
In casa procedez in felul urmator: le pun mai rar in premergatoare in schimb le las pe jos, sa se miste cum doresc si cat doresc. Sara se ridica in picioare tinandu-se de orice e mai inalt, indiferent ca e stabil sau nu (auch), Larisa examineaza, probeaza, testeaza, concretul se lasa asteptat. Am observat ca le place asa. Cateodata le tin de manute si mergem impreuna in pozitie verticala :-) . De la nani la papa si invers, dupa jucarii, de la papa la joaca, depinde de doleantele lor. Vin la mine si se manifesta atunci cand vor sa le ajut sa mearga.

Asta nu-i nimic, azi am cunoscut o mamica  a carei fetita a invatat singura sa mearga... Nu a putut sa o ajute pentru ca a ramas insarcinata cand fetita avea catre 9 luni si i-a fost rau-rau. Mititica s-a descurcat. Tot asa, mi s-a spus despre o mamica de gemeni ai carei bebelusi invata singuri sa mearga (in casa, nu stiu afara cum face). Le-a amenajat in casa un fel de tarc (cerc)- nu am detalii din pacate!
Poate cineva trecut prin focul acestor evenimente a folosit solutii ingenioase si ni le imprataseste si noua!

Din iunie pana in octombrie, in imagini

Iunie-august, 6-7 luni

August, 6 luni si 3 saptamani

Septembrie, 8 luni

In parc, la hinta (din pacate nu le-am fotografiat pe hinta :-( )

Octombrie, aproape 9 luni

Octombrie, sfarsit, prima fundita in par