Socrii mei, atat timp cat fetitele au fost singure la ei, le-au invatat in mod repetat sa dea ceaa ce au in manuta si altuia, multumind frumos si felicitandu-le. O lectie grozava, de care eu nu neaparat ca am uitat, dar am uitat sa ii acord importanta cuvenita inca de acum. Povesteam cu o prietena, mamica de gemene si ea, ca fiind tot timpul cu capul plin de tot ceea ce este legat de fetitele noastre, ne scapa din vedere detalii importante, cum ar fi acesta: a da, a imparti.
Mai sunt niste lucuri de detaliu: daca vreau sa invete ce inseamna sa fii ordonat si curat, trebuie ca atunci cand le imbrac sau le dezbrac sa nu arunc hainele jos langa ele (normal ca le strang, le impaturesc si le asez la locul lor dupa aceea), chiar daca e comod. Ar trebui sa le asez frumos, ordonat, pe pat sau pe fotoliu, ca sa nu ma trezesc ca la un moment dat ele isi vor arunca hainele cat colo pentru ca m-au vazut pe mine.
O prietena, mamica si ea, are o fetita foarte dificila atunci cand vine vorba despre mancare. Ca sa o distreze si sa ii trezeasca interesul pentru ce are in farfurie, ii explica ce manaca scotand varza sa pastele sau etc din farfurie si numindu-le. A venit o surpriza la care nu se astepta. Fetita face acum acelasi lucru dar in alte scopuri: nu vrea sa manance ce i se da asa ca isi scoate mancarea din farurie si o arunca cat colo...
Cred ca e destul de dificil sa ai grija la toate aceste detalii si sa gandesti tot timpul pe termen mediu si lung. Imi este clar acum ca noi, parintii, ne influentam decisiv copiii. Ca sa evitam scapari greu de corectat trebuie sa ne monitarizam propriul comportament. Grea treaba!
bine spus...
RăspundețiȘtergere