Ieri dimineata, in graba pregatirii pentru cresa, mai degraba haos as zice, Larisa o intreaba pe Sara: "Cum esti? Bine? Bine. Bine?" Zambete de la cei mari. La cateva minute, vine ecoul- Sara, jucandu-se singura intreaba: "Cum esti? Bine? Cum esti? Bine."
Azi dimineata, Larisa, cea care da trezirea in familie, ca de obicei, o data ajunsa in "patu` mare" unde ii faceam semne discrete ca toata lumea inca doarme, spune sacadat si tare, incercand sa traga aer in piept dar avand prea multe de zis dintr-o data: "unde-i buni?" si dupa aceea explicatiile de-a valma: ca e acasa, ca doarme, ca tati merge dupa dupa ea cu masina si o aduce acasa la noi... In iuresul explicatiilor mai pierde suzeta din gura...:-)
Sara are un stil desavarsit: daca vrea ceva (sa primeasca sau sa faca), intoarce usor capul asa, ca si cand s-ar pregati sa se uite la tine cu coada ochiului, inclina capul putin si cu un zambet irezistibil zice: pot? vreau (adica "beau")? Da? Da? Da. Da? Daca raspund nu, zice si ea Nu? Nu. Adorabila. Larisa nu intreaba nimic, cere in gura mare. LOL In schimb, daca vrea sa vorbeasca cu tine si nu esti atent numai la ea, iti pune palmuta pe obraz si iti intoarce fata ca sa te uiti numai la ea, face ochii ei albastri mari-mari si incepe un tir de fraze si intrebari care necesita concentrare si participare activa.:-) Din partea celor mari, bineinteles.
Cum ar fi sa aveti langa voi 2 prunci de aceeasi varsta care intreaba intr-una: ce-i asta mami? da asta ce-i? unde-i x, y, z? Va spun eu: frumos.
Ieri, intorcandu-ne acasa de la cresa le intreb: ce vreti sa facem? Mergem sa cumparam papuci sau mergem acasa? Sara: mergem acasa! Larisa: mergem la Polus! Necaz, in doua directii diferite deodata nu se poate merge. Reformulez dupa cateva negocieri esuate: mergem sa cumparam papuci pentru amandoua si apoi acasa sa mancam? Unanimitate: Da. Cum au esuat negocierile: avand in vedere ca duminica am fost doar cu Larisa si cu o prietena la cumparaturi (Sara era lenesa-adormita cu tot cu tati), Lari a organizat rapid pe toata lumea, tot asa, fara sa respire si spunand tot de-odata. Traducerea este: Larisa merge cu mami la Polus sa cumparam papuci si pe Sara o ducem acasa la tati. LOL din nou
Ma uit la cele vreo 4 luni care au trecut de cand nu am mai scris si au fost atat de aglomerate si de galopante incat am impresia ca au fost ca nisipul fin: s-au scurs printre degete. Au inceput sa vorbeasca in martie. Adica vorbeau si inainte dar nu propozitii si fraze. Din martie nu este zi care sa nu ne surprinda.
Am avut si o perioada foarte dificila, care nu sunt sigura ca a luat sfarsit: perioada revoltei, al lui nu, a conflictelor zilnice, a nemultumirilor. Recunosc ca m-am simtit depasita. Nimic nu era suficient de bine, de repede, de amuzant, de orice... si faceau asta deodata, fie pentru acelasi lucru, fie pentru lucruri diferite. Pe langa asta faceau dinadins invers toate lucrurile despre care au invatat intr-un anume fel: aruncau mancarea de pe masa, se jucau cu tacamurile, refuzau mancarea, alergau pe strada singure si altele. acum e faza lui "Nu, fac eu!" Asta e ok, imi pare bine ca asa stau lucrurile.
Facand abstractie de faptul ca ce voi spune suna a cliseu, chiar vreau ca fetitele mele sa fie independente, increzatoare in ele, stapane pe ele, sa invete sa gandeasca (nu ce sa gandeasca), sa se exprime, sa stie ca suntem langa ele daca ne cheama si au nevoie de noi. Nu vreau sa ma insinuez tot timpul in ce fac si ce gandesc si ce doresc si sa le influentez. Pozitia de observator este una foarte buna de multe ori: invata sa se descurce singure, iti dai seama cand este intr-adevar nevoie de tine, iti dai seama de limitarile si prejudecatile cu care ai crescut la randul tau si te face sa te gandesti sa mai renunti la idei preconcepute si interdictii prea putin necesare, iti aminteste de cum erai tu ca si copil si te mai deschizi la minte...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu