Ma bucur si ma amuz teribil de toate discutiile pe care le am cu fetitele mele. Ne intelegem bine, pare ca am trecut de perioada aceea in care eram unele impotriva celorlalte. De fapt, de vreo doua saptamani, mi-am resetat (cred ca pot sa folosesc acest cuvant) mintea si am lasat problemele zilnice la usa de la intrarea in apartament.
Am petrecut timp cu ele, chiar daca timpul a insemnat 30 minute de joaca. Dar a fost numai cu ele si pentru ele. Sunt linistite, vesele, vorbesc intr-una si Lari si Sara, din ce in ce mai bine si din ce in ce mai multe. E o perioada frumoasa, cred ca e cea mai frumoasa de pana acum.
Daca ar fi sa spun care este cel mai important lucru in relatia cu copilele mele, inainte de a spune rabdare, comunicare si altele, as spune TIMPUL. Nu conteaza ca vorbim de 3 ore sau 30 minute, atata timp cat e doar al lor. Si nu ma mai gandesc ca daca stau cu ele pana adorm creez obisnuinte si dependente, pentru ca eu cred ca nu mai este cazul. Stiu foarte bine sa adoarma singure si nu imi mai fac griji vis a vis de asta. Acum e altceva: vor sa adoarma cu mine ca sa fie mangaiate, sa isi puna picioarele pe mine, sa ma vada inainte de a-si inchide ochii si sunt multumite asa. Aseara Sara s-a intors cu fata la mine, si-a pus manuta pe obrazul meu si a inchis ochii sa doarma. A fost emotionant, la fel ca si acel prim Te iubesc al Larisei. Lari mi-a cerut pentru prima oara sa continui sa o mangai si dupa aceea mi-a luat mana si m-a asezat-o pe pieptul ei.
De multe ori, cu siguranta nu de suficient de multe, imi doresc sa am mai multa intelepciune si rabdare. Dar mai presus de toate, intelepciune...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu