De vineri Larisa si Sara sunt singure la bunicii de la Campeni. Ne-am gandit si ne-am razgandit in legatura cu asta inca din august. De cand s-au nascut nu am petrecut departe de ele mai mult de 4 ore si asta numarat pe degete. Mi-am luat inima in dinti si am decis sa le las putin acolo si eu sa ma intorc acasa si sa avem cateva zile numai pentru noi, pentru Marius si pentru mine. Am plecat cu greu, am avut impresia ca le parasesc, cumva... M-am simtit la un moment dat chiar vinovata. Mi-a trecut si mi-am explicat ca sunt pe maini foarte bune, ca lucrurile in ceea ce la priveste se intampla ca si cum as fi acolo, chiar mai bine din unele puncte de vedere pentru ca ei sunt doi, eu sunt una si atentia e impartita. Astazi ma duc la ele si joi venim impreuna acasa. De-abia astept sa le smotocesc! :-)
Din pacate am pierdut faptul ca Larisa a inceput sa mearga de-a busilea. S-a intamplat alaltaieri dupa-masa, tocmai dupa ce i-am spus soacrei mele ca am auzit mamici povestind ca unii copii merg intai in picioare si apoi de-a busilea. Am mai pierdut ridicarile in picioare ale Larisei, foarte putin ajutata. Nu-i nimic, mersul de-a busilea e recent si eu voi fi acolo cand se va ridica singura-singurica.
aud de multe ori lucrul asta de la mamici, eu nu am copii, deci nu prea am dreptul sa comentez, dar nu ma pot abtine sa nu ma gandesc la faptul ca, fiind fetitele la bunici si acesti bunici sunt parintii vostri, ai lui Marius, sau ai tai, cu siguranta vor face o treaba grozava, doar v-au crescut pe voi... and you're not that bad... :)
RăspundețiȘtergere